Razvan Blog

Prima carte pe care am citit-o, in care se vorbeste cu adevarat despre “sufletul pereche” si incearca o oarecare patrundere a fenomenului a fost “Adam si Eva” a lui Liviu Rebreanu. Am citit-o pe la 19 ani daca imi amintesc bine… Cu cateva saptamani inainte ma intalnisem cu o fata si-mi vorbise despre asa ceva. I-am spus destul de amuzat ca nu cred in asa ceva. Ca totul tine de personalitatile celor doi si nu exista ceva hotarat dinainte de nastere. Am incercat sa ii aduc argumente atat religioase cat si logice. Nu vroia sa inteleaga si pace. Zicea ca ea crede ca are un suflet pereche. “Fata, ce sa ii faci”… mi-am zis atunci.
Imi amintesc si acum perfect acea seara insingurata, in care, plictisit, am inceput sa ma uit prin biblioteca sa vad daca gasesc ceva interesant de citit. Am luat o carte de povestiri de Vasile Voiculescu. Imi placeau povestirile lui, legate de mitologia romanesca. Am inceput sa o citesc… Dupa vreo juma de ora nu reuseam sa scap de plictiseala si sa ma intorc la carte. M-am reintors la biblioteca si am reinceput sa caut altceva. Atingeam fiecare carte cu degetul si treceam la urmatoarea. La unele nici nu le observam titlul. Dintr-o data degetul meu s-a oprit asupra unei carti subtirii…. Vad “Adam si Eva” – Liviu Rebreanu. O scot. Ma intrebam “Ce o fi cu cartea asta? Cum de nu am vazut-o pana acu? Cum o fi?”. Am luat-o si m-am dus in camera mea. In urmatoarele 2-3 ore nu m-am despartit de ea. Citeam… dupa fiecare capitol ma opream si imi venea sa zbier de furie, frustrare, bucurie si dorinta de a citi mai departe. Eram prins. Nu o puteam lasa din mana. Pana la urma am lasat-o dintr-un motiv personal. Daca citesc o carte foarte repede o uit la fel de repede. Vroiam sa “macin” ce citisem. Asa ca am lasat-o pentru a doua zi.
Am continuat-o si am terminat-o. La sfarsit m-am intrebat: “Si daca totusi ea a avut dreptate? Daca exista suflet pereche. Daca nu sunt in stare sa il gasesc sau il alung cu indiferenta. Cum il voi recunoaste?”
A trecut ceva timp. Au ramas doua constante: EU si intrebarea “Cum gasesc un suflet?”.

Probabil ca sarbatorile astea imi dau fel de fel de stari deprimante.

Ce intrebare enervanta. Nu fac nimic deosebit. O sa beau si o sa mananc la fel de mult sau de putin ca in orice alta zi. Nu intentionez sa “il petrec”. O sa stau sa invat la ecuatii si sigma-algebre si o sa invat sa cant la chitara. Asta o sa fac de anu nou.
In general urasc serbarile astea. Sunt perioade de bilant si ma enerveaza. Nu-mi plac bilanturile. Nu-mi place sa trag linie si sa vad ce am facut. Intotdeauna mi se pare ca am facut prea putin si ca a mai trecut un an in care nu am realizat nimic deosebit. Nu-mi place nici ziua mea, nici Anu Nou, nici Craciunu si nici Pastele.
Sarbatori fericite. Alegeti-va singuri felicitarea.

E 12 noaptea, stau la calculator si ascult Phoenix. Ma gandesc in acelasi timp la trecut si la viitor. Trecutul… ei sunt trecutul, dar ii simt inca prezenti. Anii nebuni ai rockului ei i-au adus in Romania. Dar postul asta nu este despre Phoenix ci despre libertate. Ma intreb uneori cum era sa traiesti in Romania anilor ‘70 si sa fii un Phoenix. Sa vrei sa fii liber in comunism. Ce mai inseamna sa fii un liber acum? In acest timp, in acest sistem social. In toate vremurile au existat rebeli care au luptat impotriva unei conceptii, unui sistem… Acum impotriva a ce mai poti lupta? Este o lume salbatica in care fiecare lupta impotriva tuturor. Fiecare lupta pentru el. Pentru idealul lui care este numai in mintea lui sau care reprezinta interesul lui. Lupta pentru a supravietui. Cui sustine ca lupta pentru un ideal i se aplica imediat o eticheta: mincinos (sau cea mai blanda “manipulat”) sau nebun. Nimeni nu mai crede ca cineva ar putea lupta pentru un ideal din simplu crez. Nimeni nu mai crede in idealuri. Libertatea a reusit in 15 ani sa ucida ce nu a reusit comunismul in 50 de ani. Idealisti sunt impinsi la marginea societatii dar nu cu arma, nu cu forta ci cu ignorarea. Inca un nebun care zbiara. Asta este idealistul azi. Impotriva a ce mai putem sa luptam? Poate ca lumea noastra e perfecta si nu mai avem impotriva a ce lupta. Eu lupt impotriva mea si impotriva a ceea ce contravine principiilor mele. Tu?

Desi nu prea ma incanta ideea, am facut totusi si un forum pe site. Poate fi gasit aici si poate fi accesat si din meniu (la Linkuri). Ziceam ca nu ma incanta ideea cu forumu pentru ca va scadea eficienta blogului :D. Asa ca tot el ramane pe pagina de inceput.
Traiasca forumu! Sa vedem cu ce il umplem.

sunt conservator. urasc schimbarile.

Mooooor. Nu mai suport facultatea. Urasc integralele.
Sa se determine constanta k, astfel incat f sa fie densitate de repartitie, apoi folosind functia caracteristica sa se determine momentele de ordin r… wtf.

Intrebarea este “De ce?” si problema nu este ca exista asa ceva ci de ce trebuie sa le invat daca nu vreau. Sa nu-mi ziceti ca nu ma oblilga nimeni, ca pot sa renunt oricand ca nu e asa. Daca renunt sa invat asta nu o sa imi recunoasca nici faptul ca am invatat altceva (ce chiar am invatat). Se da o singura diploma prin care este tot una daca ai fost student eminet la Analiza matematica si ai luat examenu de Programare Web la a 3 restanta sau invers. Conform diplomei tot atata stii din ambele domenii.
Ideal pentru mine ar fi ca studentul (eventual consiliat) sa isi aleaga materiile ci nu profile sau pachete de materii. Vreau sa fac 1 materie 6 ore pe saptamana, atunci sa fac numai o materie. Vreau 10 materii, atunci sa fac 10. Din pacate asta este doar o utopie, lua-i-ar dracu pe guvernanti si pe profii cu materii imputite. Daca materia lor este atat de extraordinara si folositoare sa se duca sa o aplice la institutele de cercetare, daca sunt in stare.
Si inca o intrebare existentiala. De ce 99% din profii cu materii de tot cacatu sunt si ei niste scartari care sustin ca au o materie exceptionala. De ce la materiile astea, desi inveti 55% din cursuri, tot pici si la alea de programare, inveti sa scrii 5 linii de cod (inutil) si treci ?

Stundeti din toate facultatile uniti-va si ardeti cursurile inutile!

Am fost la concertul Iris de lansare a albumului “Iris Maxima”. Sa fiu scurt (ca e 1 jumate si sunt obosit), mi-a placut.
Evenimente interesante din timpul concertului:
Am intrat in sectorul rezervat presei sa fac poze si am fost stropit cu gaz de scamatoru care arunca flacari.
Au avut scamatori, clovni, coruri cu o costumatie interesanta (egiptene), niste copii imbracatii in alb, baloane si artificii la sfarsit. Au fost si cativa invitatii speciali care au spus 2-3 cuvinte: Balaci, Ilie Nastase, Patzachin. O intrare in direct la emisiunea “Surprize, surprize”.
Minculescu a cantat in general bine. Nu prea mi-a placut cum a iesit “Ultima toamna”, dar in rest “a zbierat” destul de bine.
Au fost solo-uri de ghitara (Valter si Boro) si tobe.
Sala Polivalenta a fost plina ochi.
In deschidere au cantat doua formatii “Thunderstorme” si inca una cu un solist de culoare, al carei nume nu l-am inteles. Asta ultima a fost funny si inedita.
Cateva poze aici.