Razvan Blog

Aseara a fost la Nasu pe B1 tv Florin Chilian. Extraordinar tipu. Nu am vazut emisiunea de la inceput, dar din cate mi-am dat seama a crescut la o casa de copii, semi-abandonat de familie, a cantat in tramvai si metrou si se refugia spiritual in carti. Spre deosebire de gramada de baietei care deputeaza la 16-20 de ani in muzica dance impreuna cu 2-3 fete care dau din ţâţele 3 sferturi dezvelite, el isi si iti dezveleste sufletul in melodii. Tot respectu pentru astfel de oameni care au stiut sa isi realizeze visul fara ca mama sa fie deputat sau tata avocat. A reusit sa iasa dintr-o lume in care il astepta probabil o viata stearsa, la periferia societatii.

Cat despre muzica lui nu pot sa zic decat ca melodia “Chiar daca” ma face de fiecare data (cel putin) sa mi se umezeasca ochii, linia melodica linistita, versuri inspirate din viata reala (probabil propria lui viata), vocea nu mi se pare extraordinara dar toate acestea luate impreuna dau un produs muzical excelent.

Merg pe strada, bate vantul si cad fulgi marunti si reci pe asfaltul negru. Imi indrept pasii grabiti spre casa, alaturi de multimea de oameni in care ma aflu. Dintr-o data realizez ca sunt una cu multimea. Nu mai am individualitate. Ridic privirea din asfalt, incetinesc pana ma opresc si incep sa privesc.
Oameni cu chipuri reci, inghetate de frigul de afara sau de timp? Priviri pierdute in gol si multime… Nu mai vad indivizi. Doar multime.
Dar de ce vad multimea ca si cum nu as fi in ea?… Din cand in cand cineva se impiedica de mine si aud un “pardon” fugar. EI nu inteleg de ce m-am oprit. Probabil ca se mira. De ce nu merg si eu ca toti ceilalti si stau nemiscat in frig? Sunt diferit sau doar o piesa care nu mai functioneaza cum trebuie?
Toti se grabesc. Incotro? Eu unde ma grabeam in urma cu 2 minute? Imi continui drumul, da nu stiu incotro ma indrept…
Tu unde vrei sa ajungi?

Ce aiurit sunt. Am ratat un subiect super despre care sa scriu mai devreme. Zapada. Chestia aia alba, rece care m-a luat prin surprindere vineri seara si imi lovea fata usor ca niste ace reci. Mergeam prin noapte, lumini fugare pe bulevard, oameni grabiti si incantati ca si mine. Priveam spre cer si ameteam incercand sa urmaresc fiecare fulg ce venea spre mine. Se topeau atat de repede cand imi atingeau mana calda (cam mult spus, dar totusi ceva mai calda decat ghiata).
Senzatia era asa de frumoasa ca as fi vrut sa merg pe jos pana acasa, desi era destul de mers. As fi vrut sa mai petrec cateva clipe afara si incercam sa trag de timp. Speram ca tramvaiul sa intarzie, ca fulgii sa fie mai mari, sa se albeasca strada pana sa ajung acasa.
Cea mai superba imaginea era fata de langa mine ce avea fulgi albi si stralucitori in luminile noptii in parul lung si despletit. Pentru imaginea asta, regretul ca nu m-am dus la munte (in placuta companie a lui oblio) e mai mic.

O poza aici.

Avand in vedere comentariul lui rulz de aici (in special punctul 2) astept propuneri pentru un skin de blog. Cine are timp si chef sa dea o fuga pe aici: http://www.alexking.org/software/wordpress/theme_browser.php si sa zica ce tema ii place pentru blog sau daca stie alt site de teme, sa faca propuneri (bineinteles, cred ca se stie ca nu le pot accepta pe toate sau orice). Cine vrea sa foloseasca smiles in comentarii: http://razvan.pevarf.org/smiles.php

Cu totii avem cate un cosmar. Nu ma refer aici la visele de noapte ci la gandurile negre pe care le avem uneori despre ce s-ar putea intampla. Pentru unii cel mai rau lucru ar fi sa ramana fara vedere, pentru altii fara voce, pentru altii cel mai rau lucru este sa le vina sa vomite in fiecare dimineata si fiecare ar zice “mai bine ASTA decat cosmarul meu”. Intotdeuna ASTA este cosmarul altcuiva. Ce bine ar fi sa putem face schimb de rele. Eu iti dau tie diabetu, tu da-mi mie surzenia.
Cosmarul meu este singuratatea. Al tau?

Romanii au o vorba: “De ce ti-e frica, d-aia nu scapi!”

Am fost in Club A la BlackBeers. Canta fain de tot baietii aia.
Dupa ce a coborat de pe scena, vocalistu si-a luat iubita la saruturi si la dans.